Din cauza faptului ca in cursul acestei luni, angajatii Ministerului de Interne sunt obligati sa isi ia patru zile de concediu fata plata, se poate ajunge ca in anumite comune sa nu existe niciun politist de serviciu.Comisarul-sef Alexandru Campean, seful IPJ Mures, afirma ca exista un deficit de personal si sunt anumite comune doar cu un singur politist.”Exista comune unde intr-adevar efectivele de politisti sunt foarte reduse, avem patru comune in care exista un singur politist. Si politistii din comunele cu deficit de personal vor intra in concediu fara plata, dar asta nu inseamna ca localitatile respective vor ramane fara politist care sa asigure permanenta si interventia la orice eveniment sau solicitare a cetatenilor. La nivelul politiilor municipale si orasenesti functioneaza structuri de politie rurala, cu ofiteri si agenti si cu ei vom asigura permanenta si continuitatea”, a declarat seful IPJ Mures.